logo

Despre mine

Bună să ne fie inima!

Eu sunt Ștefan, omul din spatele poveștilor semnate Ștefan Cojocariu films. Sunt pasionat de videografia de nuntă și consider că emoțiile autentice se pot transpune și reda în imagini. De aceea, emoția este și rămâne un ingredient de bază al filmelor mele.

Prin intermediul trăirilor pe care le surprind reușesc să creez amintiri de suflet pentru miri, familie, prieteni și inclusiv pentru generațiile ce vor urma.

Îmi place să lucrez cu oamenii, să fiu activ și mereu creativ. De aceea, mă simt împlinit. Fac ceea ce iubesc, familia mă sprijină și mă înțelege, iar rezultatele muncii îmi sunt recunoscute și apreciate.

Povestea e, însă, abia la început. Te aștept să faci parte din poveste!

Cu prietenie,

Ștefan